De ce Caffa?! E prima intrebare care se poate ivi la citirea unui astfel de titlu. Poate chiar exista un dram de nenoroc pentru unele tinuturi! Sau poate doar un interes spre altceva decat pentru „o simpla” zona de vama. Revenind la problema noastra, cea a motivelor, trebuie amintit ca zona este interculturala si extrem de eterogena. Acesta este motivul central pentru care consider ca acest spatiu merita toata atentia. Un argument, fie el cel mai intemeiat, nu e insa suficient. Crimeea din epoca medievala, din perspectiva economica, inseamna peste, piei, cereale, cai, sclavi, carne uscata, blanuri, miere, ceara, unt, iar lista poate continua. In plus aflam aici un nod ce leaga din antichitate drumuri comerciale precum cel de la Marea Baltica la Marea Neagra, cel care uneste China cu Europa (celebrul drum al matasii) sau cel care face jonctiunea cu drumul valaho-polonez prin Chilia si Cetatea Alba (Akkerman), cu gurile Dunarii si cu rutele spre Alexandria si Orientul apropiat.
Germenii istoriei au aparut intr-o societate evoluata in care oamenii si-au pus intrebari si datorita necesitatii de a-si cunoaste trecutul.Istoria inseamna cautarea trecutului pentru a ajunge sa intelegem prezentul, istoria reprezinta evolutie si progres.
Fara izvoarele scrise antice, razboaiele punice ar fi devenit mai mult o legenda, reprezentand inceputul expansiunii romane dincolo de Peninsula Italica. Hannibal ar fi ramas doar un indraznet cartaginez care a infrant cel mai expansionist popor al antichitatii, si asta chiar in patria sa. Polybius si Titus Livius sunt doi mari istorici ai antichitatii. Chiar daca din punct de vedere al cronologiei si al faptelor descrise, operele lorse intersecteaza in numeroase puncte, identificam intre cei doi diferente la nivelul stilului, limbajului, o alta conceptie despre rolul istoriei. Nu in ultimul rand pe cei doi ii desparte aproape un secol si jumatate.
Miscarea de reforma care s-a produs in secolul al XVI-lea in interiorul Bisericii Catolice, ca reactie la reforma protestanta este cunoscuta sub numele de reforma catolica sau contrareforma. Cele doua reforme (protestanta si catolica) au un trunchi comun. Intinerirea Bisericii catolice si evolutia sa spirituala sunt operate in doua timpuri: cel al pre-reformei si perioada posterioara conciliului de la Trento (Jean Delumeau, Le catholicisme entre Luther et Voltaire, PUF, Paris, 1971, p. 33). Pe scurt, contrareforma a insemnat apararea credintei prin apologetica, printr-o reforma disciplinata si doctrinara, prin trezirea credintei si a elanului misionar (Andre Corvoisier, Precis d’histoire moderne, PUF, Paris, 1971, p. 79). Cu toate acestea, persecutiile in numele credintei au fost numeroase in ambele tabere. Reforma catolica a vizat pe de-o parte recucerirea cu ajutorul armelor a teritoriului trecut de partea Reformei protestante, pe de alta parte a fost o modalitate de a (re)converti masele si de a-si exercita autoritatea asupra nehotaratilor. Notiunea de contrareforma semnifica dorinta deliberata de a face sa dispara protestantismul la nevoie cu ajutorul fortei.
Anul 1859, anul unirii Tarii Romanesti si a Moldovei, este un moment important al istoriei romanilor cu multiple consecinte pentru viitor. Epoca lui Cuza consolideaza pozitia orasului Bucuresti drept capitala tarii. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea apa murdara a Dambovitei sau a fantanilor reprezinta sursa de apa de baut a bucurestenilor. Obtinerea apei potabile de buna calitate devine un obiectiv al municipalitatii capitalei, materializat insa greu si intr-o durata de timp indelungata.
In deceniile sapte si opt municipalitatea Bucurestiului realizeaza planul general de lucrari edilitare: pavarea strazilor, rectificarea si adancirea cursului Dambovitei, asigurarea apei potabile de buna calitate. Alimentarea cu apa potabila a capitalei face obiectul mai multor proiecte si licitatii: in 1869 sunt discutate propunerile inginerului Fraycinet, in 1872 este dezbatut de catre Consiliul Comunal un proiect al inginerului francez Charlier (F. Georgescu, A. Cebuc, P. Daiche, Probleme edilitare bucurestene, Bucuresti, 1966, p.40). In acelasi an, Primaria organizeaza o licitatie dupa planurile inginerului german Lindley. Cu toate ca existau mai multi ofertanti, nu a fost ales nici unul. In anul 1875 consiliul comunal insarcineaza cu intocmirea unui plan Societatea Cailor Ferate Romane, condusa in acel moment de inginerul Guilloux. Aceasta societate urma sa intocmeasca un proiect complet pentru alimentarea cu apa a Bucurestiului, proiect finalizat in 1876. Lucrarile urmeaza a fi executate de catre Societatea Cailor Ferate Romane. Planul inginerului Guilloux prevede aducerea apei din Dambovita in aval de Bucuresti, la Lungulet (27,5 km amonte de oras) si purificarea apei printr-o galerie, ce urma a indeplini rolul de filtru. De aici apa urma a pleca spre doua rezervoare ce trebuiau sa fie construite unul pe Soseaua Kiseleff (capacitate de 6000 mc), iar celalalt pe dealul Spirii ( capacitate 6000 mc). Reteaua de distributie ar fi avut 101839 m iar proiectul era prevazut a costa costa 10,5 milioane lei (M. Tarna, Alimentarea cu apa potabila si amenajarea sistemului de canalizare in Bucuresti, in "Materiale de istorie si Muzeografie", XII, 1997, p.114). Datorita Razboiului de Independenta lucrarile sunt intrerupte.
In 1815, Franta din punct de vedere politic, social, economic este divizata in doua tabere. Cele doua tendinte se manifesta prin divizarea populatiei: cei care doresc sa pastreze cuceririle revolutiei si cei care se pronunta pentru o intoarcere la "l’Ancien Regime". Restauratia urmeaza ca regim politic Imperiului lui Napoleon Bonaparte. La baza Restauratiei se afla Charta acordata in anul 1814 de regele Ludovic al XVIII-lea (1814-1815, 1815-1824) poporului francez, un compromis intre „Ancien Regime” si mostenirea revolutionara. Viata politica franceza se organizeaza in jurul regelui si al celor doua camere: Camera Pairilor si Camera Deputatilor. In aceasta perioada principalele curente politice sunt reprezentate de liberali si de ultra-regalisti.
In prima jumatate a secolului al XIX-lea, in Franta se constituie asociatii politice ce anunta partidele moderne. Istoriografia franceza foloseste termenii „le parti ultra” sau „le tiers parti” , dar acesti termeni nu trebuie sa ne induca in eroare. Notiunea de partid nu are acelasi inteles la inceputul secolului al XIX-lea, cu ceea ce reprezinta astazi acest termen. Benjamin Constant defineste in 1816, cuvantul partid astfel: „o reuniune de oameni care profeseaza o aceeasi credinta, o aceeasi doctrina politica” (H. Neant, La politique en France, Hachette, Paris, 1996, p. 186). Doar in secolul al XX-lea se ajunge ca un partid sa aiba patru caracteristici: o organizare durabila, o reprezentare la nivel national, dorinta de a prelua puterea si de a o exercita, grija de a obtine sprijin popular (Neant, p. 186).
Element definitoriu al fiintei umane este si creatia. Insa nu oricine poate sa creeze lucrari literare care dupa mii de ani sa-si mentina prospetimea artistica, valoarea si placerea de a fi citite sau ascultate. Cu toate acestea, locuitorii „tarii dintre rauri”, tinutul minunat si misterios dintre Tigru si Eufrat, au reusit. Cine nu-l proslavea in Mesopotamia, si nu numai, pe eroul Ghilgames, conducator legendar al cetatii Uruk? Epopeea lui Ghilgames este creatia sumerienilor, insa aceasta a depasit granitele spatiale si temporale ale regatului sumerian. Au fost descoperite diferite versiuni ale epopeei in mai multe limbi: sumeriana, hitita, neobabiloniana.
In jurul anului 1850 Austen Henry Layard si Hormuzd Rassam au inceput explorarea la Ninive a palatului lui Senacherib (704 -681 i.Chr.). Surpriza acestor sapaturi a constituit-o descoperirea a aproximativ 25.000 placi si parti de placi alcatuind biblioteca marelui rege Assurbanipal (668-627 i.Chr.). Placile erau din pamant ars, scrise cu caracter cuneiform in limba assiriana, cat si neobabiloniana si cuprindeau descrieri ale razboaielor si faptelor vitejesti ale regilor si imparatilor assirieni si babilonieni, opere literare, insemnari astronomice, diverse acte. "Regele lumii" - regele Assiriei - adunase in biblioteca sa toate operele literare si stiintifice cunoscute in acele timpuri, aproape 1500 de titluri.
Istoria prin presa de altadata -
Istoria publicitatii
Pentru omul de astazi prins in stresul activitatilor cotidiene care-l solicita din ce in ce mai mult, timpul liber devine o prioritate mereu amanata si pe deplin consumata atunci cand se produce. Atat societatea consumerista si globalizatoare a inceputului de secol XXI, cat si societatea sfarsitului de secol XIX careia de abia ii fusese eliberata reteta consumului si care cultiva individualizarea prin intermediul natiunii, retin fara rezerve legea fizicii conform careia viteza reprezinta raportul dintre distanta si timp. Istoria a nuantat cele trei variabile ale legii enuntate (d, v, t), determinandu-le sa varieze si mai mult in decursul secolului XX. Daca astazi, viteza este mult prea mare si timpul prea scurt, la sfarsitul secolului XIX coordonatele erau inversate: viteza era prea mica si timpul mult prea mare. In urma unui banal calcul matematic observam ca nu doar distanta trebuie revizuita si regandita, ci si activitatile omului, aspect valabil indiferent de perioada pe care am aduce-o in discutie. Chiar daca astazi utilizarea notiunii de timp liber poate fi aplicata si locuitorilor din mediul rural, pentru sfarsitul secolului al XIX-lea, notiunea este una exclusiv citadina.
Dupa patru ani de lupte si privatiuni, prin semnarea la 29 octombrie/11 noiembrie 1918 a armistitiului de la Compiegne, primul razboi mondial se incheie, cel putin ostilitatile. Impactul acestei conflagratii este imens, totusi pentru locuitorii tarilor europene implicate in conflict pacea nu semnifica si sfarsitul problemelor lor. In plan politic, dispar in Europa imperii multinationale, apar noi state, conceptul de auto-determinare a popoarelor devine cel putin in teorie baza noii lumi, iar razboiul civil face ravagii in fostul imperiu tarist.
Pentru romani anul 1918 semnifica in primul rand Unirea, crearea Romaniei Mari. Unirea provinciilor romanesti a fost o consecita a razboiului, insa forta armelor nu a fost factorul dominant, existand o reala dorinta de unire cu statul roman a majoritatii populatiei din Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Partium.
Expozitia Generala Romana a fost o metoda eficace prin care romanii puteau sa-si cunoasca tara, sa ia contact cu compatriotii lor, sa participe la serbari si la manifestari culturale. Trebuia consolidat sentimentul apartenentei la un popor roman puternic cu un trecut glorios, cu un prezent incarcat de progrese si cu un viitor comun. Tineretul trebuia educat in spiritul credintei fata de neam si al traditiilor romanesti, iar Expozitia a constituit un bun prilej. Expozitia Nationala a fost conceputa de catre organizatori si ca un spatiu al cunoasterii trecutului si prezentului poporului roman: "trebuie sa arate in mod convingator starea noastra culturala, economica si militara si fortele de producere ale tarii" (BO-EGR, noiembrie, 1905, p. 69). Organizatorii au initiat un vast program pentru ca un numar cat mai mare de elevi si cadre didactice sa participe activ sau sa viziteze Bucurestiul si parcul de la Filaret. De altfel, una dintre "menirile" Expozitiei era aceea de a fi o "scoala practica", avand rolul unei "redesteptari nationale si a unei indrumari economice si culturale".
